Recenzie: „Harriet spionează" - Louise Fitzhugh

Titlu: Harriet spionează

Autor: Louise Fitzhugh

Anul publicării: 2013

Categoria: literatură pentru copii

Număr pagini: 248

Editura: Arthur


Descriere:

Lui Harriet îi place să spioneze. Vrea să afle totul despre toți. Pentru asta, și-a creat un traseu de spionaj foarte bine pus la punct. Notează în caiet tot ce vede în jur și face observații despre colegi, vecini, dar și despre prietenii ei cei mai buni.

Însă într-o zi, caietul ajunge exact la cine nu trebuie. Cum vor reacționa colegii după citirea notițelor și ce-i rămâne de făcut lui Harriet pentru a îndrepta situația?

Modul inedit în care autoarea a folosit mijloacele realismului într-o carte destinată copiilor a stârnit la început numeroase controverse. În timp însă, Harriet spionează a impus un model și a devenit o carte clasică a literaturii pentru copii.

Părerea mea:

O carte despre maturizare, visuri, ambiție și pasiune, destinată în special copiilor, dar, zic eu, perfectă de citit la orice vârstă.

Povestea nu este una foarte complicată – Harriet este o fată dependentă de scris, căreia îi place să observe oamenii, să-i spioneze și să-și noteze absolut orice gând în caietul ei. Însă, într-o zi, paginile ei pline cu gânduri și idei, ajunge pe mâna prietenilor care rămân șocați de ce putea să scrie aceasta despre ei.

Eu una am îndrăgit-o foarte mult pe Harriet; vă imaginați că nu este ușor să ai vârsta de doar 11 ani și dintr-odată toată clasa să se întoarcă împotriva ta, să fi nevoit să mănânci singur la prânz și să nu mai ai cu cine să-ți petreci timpul. Însă, ea dă dovadă de putere și ambiție. Bineînțeles că toți oamenii din jurul ei consideră că este mult prea atașată de caietul său și îi cer să-l lase deoparte, dar ea are un caracter puternic și are de gând să-și îndeplinească visul de a deveni spioană și, în același timp, scriitoare, așa că nu se lasă influențată de nimeni și continuă să analizeze oamenii.

Mi-a plăcut foarte mult ideea aceasta de a spiona anumite persoane, de a afla detalii despre viața lor. Eu una mereu m-am gândit că, fix în acest moment, alte persoane fac ceva total diferit față de mine, poate că cineva moare, poate că cineva este într-o excursie de vis sau poate că, cine știe, cineva face o recenzie la “Harriet spionează”, însă cu siguranță cu alte cuvinte. Așa că, Harriet ne pune în lumina reflectoarelor câteva persoane diferite, dezvăluindu-ne în același timp și modul în care reușea să facă rost de toate aceste detalii. Astfel, observăm că are simțul umorului, notițele ei reușind de câteva ori chiar să te facă să chicotești.

Mi-ar fi plăcut totuși ca lectura să se axeze mai mult pe viețile celorlalți oameni, însă aici probabil că este o părere subiectivă. Totuși, nu mi-a displăcut faptul că în centrul atenției este Harriet, deoarece m-a surprins prin faptul că este visătoare, dar totuși ancorată în realitate.

Odată cu parcurgerea rândurilor, asistăm și la maturizarea ei. Dacă la început nu poate să se descurce fără bona ei, Ole Golly, cu timpul observăm că fata reușește să ia singură decizii, chiar dacă de multe ori poate că nu sunt cele mai potrivite.

Și bona ei m-a surprins plăcut, aceasta dând dovadă de multă înțelepciune. De cele mai multe ori îi cita lui Harriet din anumite cărți, fapt ce mi-a plăcut la nebunie, având în vedere iubirea mea față de citate.

În același timp, ne este prezentată și clasa din care face parte Harriet. Observăm astfel mentalitatea naivă a copiilor și, într-un fel, realizăm că și noi am avut momente de răutate în copilăria noastră, drept pentru care nu facem decât să zâmbim văzând ideile nebunești ale lor.

Și la Harriet observăm o schimbare, odată ce colegii se aliază împotriva ei. Stând foarte mult timp singură și tristă, devine în același timp și răutăcioasă. Din nou, nu ne face decât să zâmbim.

E clar că ceva mi se întâmplă. Mă schimb. Nu mă simt deloc eu însămi. Nu râd niciodată și nu mă gândesc la nimic amuzant. Simt doar că sunt rea, de la un capăt la altul. Mi-ar plăcea să-l rănesc pe fiecare dintre ei, într-un mod anumite, care să i se potrivească doar lui. 
Și făcu o listă: 
Marion Hawthorne: Broaște. Pune-i o broască în bancă. Un șarpe ar fi mai potrivit.
Rachel Hennessey: Taică-su. Întreab-o unde e.
Laura Peters: Părul. Taie-l. Sau smulge-i o șuviță și lasă o porțiune cheală.
Pinky Whitehead
: Priviri malefice. Nu e nevoie de mai mult.

Harriet este o fire sinceră, însă de multe ori mi se pare că se grăbește să judece, ceea ce nu mi s-a părut tocmai potrivit. Astfel, ea învață – și în același timp învățăm și noi – că este bine să fii sincer, însă că nu trebuie să uiți să fii amabil și bun.

M-a surprins și faptul că se pune accentul pe scris. Pentru Harriet, scrisul este totul. Fără scris, parcă nu-și mai aude gândurile și nu se poate regăsi pe ea însăși. Astfel, se evidențiază importanța scrisului: cu ajutorul acestei activități, reușim să ne cunoaștem mai bine, să descoperim și cele mai ascunse gânduri ale noastre și să ne descărcăm într-un mod frumos.

Trebuie să recunosc că, la sfârșit, cartea ne lasă puțin cu ochii în soare – cel puțin eu sentimentul acesta l-am avut –, însă în alte țări observ că există și continuări, așa că sper să apară și la noi un al doilea volum.

Cartea este adresată în special copiilor, fiind parte din categoria Cărți cu tâlc, însă consider că la orice vârstă poți învăța ceva nou, drept pentru care, dacă avem ochii suficient de bine deschiși pentru a găsi învățături în această lectură, cu siguranță ne va plăcea.

Astfel, dacă vreți să descoperiți un caracter visător, ce trece prin maturizare, dar simțiți nevoia și de a vă teleporta înapoi în tărâmul copilăriei, cartea Harriet spionează este potrivită pentru voi!

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:
  • Mă întreb dacă scriitorii văd vreodată pe cineva în timp ce le citește cărțile. În metrou, poate.
  • Mie nu mi-e niciodată dor de nimeni, pentru că toți oamenii se transformă în mintea mea în niște amintiri minunate. Eu îmi prețuiesc amintirile și le iubesc, dar nu mă opresc din drum ca să mă las înghițită de ele.

Rating:



0 gânduri frumoase:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.