N-am mai postat de mult timp articole care nu sunt
legate de cărți, însă simt
nevoia să vorbesc puțin despre frumusețe. Ce înseamnă oare frumusețea? Pentru
majoritatea – cel puțin cercul meu de prieteni – aceasta se referă strict la
aspectul fizic și, din păcate, se limitează numai la ea.
Dar oare frumusețea
naturii o vede cineva, frumusețea unui suflet, al unui zâmbet sincer,
frumusețea unor ochi în care se reflectă dragostea? Vai, și ce frumoși sunt
fluturii... uneori îi vedem, alteori îi simțim. Cu aceste frumuseți cum rămâne?
Ca să nu mai zic de
splendoarea fiecărei clipe pe care o trăim... Majoritatea celor care sunt de
părere că frumusețea se limitează numai la aspectul fizic, vin cu un argument
destul de slab, dacă mă întrebați pe mine: “Dar atunci când te uiți la cineva, prima oară nu vezi
aspectul fizic? Și tocmai pentru că îți place cum arată, poate îți faci curajul
să vorbești cu acea persoană.” Ei da, bineînțeles că prima oară vezi persoana în sine, nu îi vezi
sufletul, dar dacă vine vorba să ne îndrăgostim, eu nu cred că simțim fluturi
în stomac când vedem doar un ambalaj, nu și conținutul lui. Și, dacă ar fi să
te îndrăgostești de cum arată cineva, poate că te îndrăgostești de ochii acelei
persoane, în care se vede sinceritatea, poate te îndrăgostești de gura acelei
persoane, pe care ies cuvinte frumoase și liniștitoare, poate de brațele ei, cu
care te prinde ori de câte ori este nevoie.
Încercați să vedeți
dincolo de o persoană, să-i descoperiți puritatea sufletului, calitățile și
chiar și defectele. Încercați să nu mai căutați perfecțiunea într-o persoană
sau poate să faceți acest lucru numai în clipa în care sunteți voi așa.
Mi se par penibile
replicile de genul acesta: “Nu
știu ce poate să vadă la mine”. Serios? Eu poate văd un om ca pe un simplu om, însă
persoana îndrăgostită de acel om îl va vedea ca pe cea mai frumoasă ființă.
Mno, poate pare că
dramatizez, dar e vorba că m-am săturat ca oamenii să caute o frumusețe al
cărei concept nu-l înțeleg. Ca să nu mai zic că nu suport când cineva spune:
“Ce om urât!”.
Cum poți să spui așa ceva? Om ești și
tu, ceea ce te diferențiază de cel de lângă tine este modul în care acționezi.
Cum ar fi fost ca, în loc să spui acel lucru, să te duci la persoana
respectivă, să vorbești cu ea, să găsești ceva frumos la ea și apoi să o complimentezi?
E chiar atât de greu să complimentezi pe cineva?
Într-adevăr, nu zic
că eu o fac în fiecare zi, dar o fac de fiecare dată când am ocazia. Iar acum,
că mă gândesc mai bine, poate că ar trebui să am ocazia mai des, să aduc un
zâmbet pe buzele oamenilor.
Eu am o părere
relativ proastă despre mine, referindu-mă stric la aspectul fizic, însă stau și
mă gândesc dacă se merită. Știu că mai sunt puțini oameni care nu pun accentul
pe acest lucru, dar sunt la fel de sigură că există și oameni care gândesc la fel
ca mine și cu care îmi e scris în stele să mă întâlnesc.