Crăciunul în cărți - Ce citim de Crăciun?

Pentru că se apropie Crăciunul, vin cu câteva sugestii de cărți numai bune de citit lângă brad, alături de o ciocolată caldă și cu o pătură pufoasă pe voi. 


Eu le-aș face cu mare drag cadou cititorilor din viața mea, fiind tematice, însă vă recomand chiar să vi le faceți cadou singuri, căci nimic nu-i mai frumos decât o carte magică, de Crăciun, în această perioadă.

Recenzie: „Un băiat pe lista lui Schindler" - Leon Leyson

Autor: Leon Leyson
Anul publicării: 2014
Categoria: biografii, memorii, jurnale
Număr pagini: 240
Editura: Rao
Leon Leyson avea numai 10 ani când naziștii au invadat Polonia, iar familia lui a fost forțată să se mute într-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverență și curaj, Leyson reușeste să supraviețuiască sadismului naziștilor. În final, generozitatea și iscusința unui bărbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viața lui Leon, ca și unor membri din familia lui, numele lor fiind adăugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o listă ce a devenit faimoasă în toată lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicată vreodată de un copil supraviețuitor de pe Lista lui Schindler și ilustrează perfect demnitatea autorului.
Părerea mea:

Teamă, durere, suferință, gândurile unui băiețel captiv într-o lume a războiului...

Povestea începe pueril, totul fiind văzut prin ochii unui băiat de numai 10 ani, unui copil ce numai gânduri vesele îi puteau trece prin cap, ca mai apoi, progresiv, totul să se întunece și să asistăm la maturizarea bruscă a lui, la conștientizarea unei realități prea dure pentru un copil.

Se întâmpla pe 6 septembrie 1939. În mai puțin de o săptămână de la trecerea graniței în Polonia, germanii se aflau în Cracovia. Deși nu o știam la vremea aceea, anii noștri în iad începuseră.

Leon Leyson a fost unul dintre norocoasele victime ale Holocaustului, căci, aflându-se pe lista lui Schindler, un nazist cu suflet mare care a salvat de la moarte multe vieți, a avut parte de un noroc ce la vremea aceea puțini și-l puteau permite.

Asta nu înseamnă că Leon n-a simțit ororile războiului, că nu i s-au umplut mintea și sufletul de teamă și nesiguranță, în timp ce stomacul îi cerea flămând mancare... În vreme de război, fiecare om se gândește numai la modalități de a rămâne în viață, drept pentru care, să vezi un copil care, în loc să se gândească la jocuri și la tărâmuri îndepărtate, se gândește numai la supraviețuire și are în el frica zilei de mâine, e destul de marcant.

Am vrut să fug, să nu mai văd, dar îmi simțeam picioarele prinse în beton. Am văzut șocul și rușinea din ochii tatălui meu, întins pe jos, neajutorat în fața soției și a copiilor lui. Bărbatul mândru și ambițios care își adusese familia în Cracovia pentru o viață mai bună era acum incapabil să oprească brutele naziste care îndrăzniseră să îi calce în casă.

Și totuși, spre dezamăgirea mea, nu a fost îndeajuns. Apreciez fiecare poveste de război, mai ales când vine vorba de cel de-al Doilea Război Mondial, implicit de Holocaust, însă această carte nu pot să zic că m-a mișcat așa cum altele au făcut-o într-un mod în care și acum pot să închid ochii și să resimt acel amalgam de sentimente.

Nu sunt neapărat de acord cu comparațiile, însă având în vedere că am mai citit cărți pe acest subiect, pot să spun că aceasta e cu mult sub celelalte. Într-adevăr, am fost curioasă să văd ce se va întâmpla cu micuțul Leon și familia lui, am fost speriată de naziști și am sperat să nu le facă ceva, însă autorul nu a reușit să mă facă să intru cu totul în poveste, să mă simt parte din decor și să am sufletul răscolit de zeci de sentimente.

Deși e o poveste interesantă, am citit-o destul de pasiv și nu m-a marcat așa cum aș fi crezut că o va face. Sunt dependentă de descrieri, iar această carte nu m-a satisfăcut din acest punct de vedere. Nu regret însă că am citit-o, pentru că e încă o istorisire care mă face să pătrund mai adânc în această lume a durerii și a neputinței, mă face să îmi pun întrebări și să înțeleg lucruri.

Mi-a plăcut că acțiunea s-a concentrat în jurul misteriosului Oskar Schindler. Deși nu apare des în cadru, autorul se asigură de fiecare dată prin cuvintele sale că-și exprimă respectul și recunoștința fată de acest bărbat care pentru el a devenit un erou.

Campbell a spus că eroul este o ființă umană obișnuită, care face cele mai bune lucruri în cele mai rele condiții”. Oskar Schindler este personificarea acestei definiții.

Și, într-adevăr, așa ne face și pe noi să-l vedem. Printre atâția naziști în ochii cărora poți citi numai ură și indiferență, vine acest bărbat care la început poți crede că e la fel ca ceilalți, dar care, pe parcurs, prin atitudinea sa, demonstrează contrariul. E plin de curaj și de bunătate și luptă în liniște pentru viața evreilor.

Schindler îndrăznea să se revolte împotriva legii pământului, care dispunea torturarea și exterminarea evreilor, și nu tratarea lor ca ființe umane.

Deși a murit înainte să-și vadă cartea publicată, țin să menționez că-l apreciez pe autor pentru simplul fapt că a decis să-și spună povestea. Deși i-a fost greu la început și de fiecare dată când se aducea vorba despre război parcă îi treceau prin fața ochilor toate scenele oripilante pe care le-a trăit, și-a luat inima în dinți și a realizat că, dacă va tace, va fi un semn că tot ce li s-a întâmplat evreilor a fost corect și că naziștii n-au făcut decât să ia cele mai bune decizii.

Voiam să le las moștenire copiilor noștri libertatea, nu teama. Desigur, le-am povestit treptat frânturi din trecutul meu, pe măsură ce creșteau.

Dacă vreți să priviți ororile din Polonia celui de-al Doilea Război Mondial prin ochii unui copil înspăimântat și totuși cu o urmă de speranță în suflet, vă invit să parcurgeți această carte sau, mai bine zis, această lecție de viață!

Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei online Libris. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de titlurile frumoase pe care le au! 


Rating: 3/5

Recenzie: „Diavolul și domnișoara Prym” - Paulo Coelho

Autor: Paulo Coelho
Anul publicării: 2000
Categoria: literatura universală
Număr pagini: 184
Editura: Humanitas
O comunitate devorată de lăcomie, lașitate și frică. Un om persecutat de fantomele trecutului său dureros.
O tânără în căutarea fericirii. Într-o săptămână plină de evenimente, fiecare dintre ei se va confrunta cu întrebări despre viață, moarte și putere și fiecare dintre ei va trebui să-și aleagă propria cale. Vor alege binele, sau raul? Scena acestei lupte extraordinare este îndepărtatul sat Viscos. Sosește un străin, purtând cu el un rucsac în care se afla un caiet și unsprezece lingouri de aur. El vine aici pentru a afla răspunsul la o intrebare care îl chinuie: oamenii, în esență, sunt buni, sau răi?
Întâmpinându-l pe misteriosul străin, întreg satul devine complice la intriga lui sofisticată, care va marca pentru totdeauna viețile locuitorilor. În acest roman uluitor, Paulo Coelho prezintă lupta dintre lumină și întuneric din adâncul fiecărui suflet și mesajul ei pentru viața noastră de zi cu zi: să îndrăznim să ne urmăm visurile, să avem curajul de a fi altfel și să ne stăpânim teama care ne împiedică să trăim cu adevărat.
Diavolul și domnisoara Prym este o poveste încărcată de emoție, în care integritatea ființei umane este supusă unui test cumplit.

Baroque Books&Arts - Editura de care nu auzisem niciodată până acum

Da, e adevărat, așa cum spune și titlul, nu auzisem până acum de această editură, însă pot să zic că m-a impresionat într-un mod cu totul plăcut; la modul că vreau să citesc aproape toate cărțile de la ei, haha!

Deși încă n-am apucat să citesc nicio carte de la ei, din descrierile prezentate pe site, după coperți și după modul în care e abordat totul, tind să cred că e o editură care publică numai cărți de calitate, de bun gust, elegante și rafinate.

Chiar îmi doream să se înființeze o astfel de editură, mai ales pentru că vreau să mă interesez mai mult despre istoria modei, a parfumului, despre diferite personalități ce au fost semnificative pentru această zonă a frumuseții și cred că această editură mă va ajuta să acumulez o mulțime de informații din această categorie, și nu numai.

The Royal Portuguese Reading Room, Rio de Janeiro, Brazil - Impunere și maiestuozitate #librariesaroundtheworld

Real Gabinete Portugues De Leitura din Rio de Janeiro (Brazilia) are cea mai mare și valoroasă colecție de lucrări ale scriitorilor portughezi din afara Portugaliei, conținând 350.000 de volume.


Instituția a fost înființată în 1837 de un grup de 43 de imigranți portughezi, refugiați politici, pentru a promova cultura în comunitatea portugheză.

Recenzie: „Tatăl celuilalt copil" - Parinoush Saniee

Autor: Parinoush Saniee
Anul publicării: 2004
Categoria: literatura universală
Număr pagini: 290
Editura: Polirom
Într-o lume în care grija părinților pentru copii ajunge să îi îndepărteze sufletește de aceștia, romanul Tatăl celuilalt copil reamintește un lucru fără de care orice efort, oricât de bine intenționat, e în van: să te arăți preocupat nu înseamnă să fii mâhnit ori să descoperi lipsuri și ciudățenii pe care să vrei cu orice preț să le repari, ci să arăți încredere și să te porți cu înțelegere. Cu iubire. Ceva atât de simplu și atât de fragil...
Aniversarea a douăzeci de ani îi oferă lui Shahab prilejul unei introspecții asupra copilăriei sale, marcată de conflictele provocate în familie de refuzul lui de a vorbi și de relația tensionată cu părintele său. Povestea romanului Tatăl celuilalt copil conturează, prin ochii a două personaje, viața unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiția. Tatăl lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa față de familie se limitează la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale soției și copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să își sacrifice viața profesională pentru a se ocupa de casă și de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viața de familie. În momentul în care muțenia lui Shahab este interpretată de adulții din jur drept simptom al deficiențelor mintale, neajunsurile existențe între membrii familiei se acutizează tot mai mult. Shahab își pierde treptat încrederea în sine, ajungând la concluzia că a eșuat în datoria filială și că nu este, de fapt, copilul tatălui său.

Părerea mea:

Emoționantă, profundă, captivantă... excepțională!

Mi-am dorit atât de mult să citesc cartea asta și am avut atâtea așteptări de la ea, încât am fost surprinsă să văd că mi-au fost depășite așteptările. Am avut parte de un amalgam de sentimente: ură, iubire, neînțelegere, tristețe și am trăit fiecare moment alături de personaje, am fost cu sufletul aproape de ele și m-am pierdut în lumea pe care Parinoush Saniee a conturat-o atât de frumos!

Cartea mi-a oferit perspective diferite asupra unui aspect din viața de zi cu zi, și anume modul în care se deschid cei din jur față de noi în funcție de cum ne comportăm cu ei. Fiecare dintre noi are câte ceva de spus, însă atunci când ți se pune un nod în gât și cuvintele parcă nu mai vor să-ți iasă din gură, realizezi că poate nu ești pregătit să te destăinui oricui.

Povestea îl prezintă pe Shabab, un băiețel de 4 ani care încă n-a rostit niciun cuvânt. Familia este foarte îngrijorată din cauza acestui lucru, mai ales tatăl lui, care îl consideră pe băiețel rușinea familiei.

– Nu! El e tatăl lui Arash, care e un copil bun. Eu sunt un copil rău și prost. Deci dacă aș fi copilul lui, l-aș face de rușine. Nu e vina mea.

Shabab poate să vorbească, însă ceva îl oprește: faptul că cei din jur îl descurajează, faptul că îl consideră prost și că nu-i arată afecțiune. Deși mama lui este singura care nu crede că are probleme, nici aceasta nu-i dă dovadă de afecțiune: în loc să-l îmbrățișeze, să-l dădăcească și să se joace cu el, e mereu cu ochii în patru, ca nu cumva Shabab să facă ceva rău, e necăjită că cei din jur îl dojenesc, dar parcă nu face nimic în legătură cu asta. Cel mai tare însă îl afectează relația cu tatăl său, care e construită pe ură, căci bărbatul e atât de rușinat de copil, încât dă impresia că nici măcar nu e tatăl lui, ci o persoană total necunoscută...

Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?

Întreaga familie e creionată în alb-negru, căci toți membrii ei sunt lipsiți de viață și nu înțeleg ce înseamnă o familie adevărată, o familie unită.

V-ați făcut din muncă o scuză pe care le-o aruncați tuturor în față. Iar copiii suferă.

De aceea, Shabab este cel care suferă cel mai mult. El are niște voci în cap, pe Asi și Babi, pe care eu le-am văzut ca un înger și un drăcușor și de fiecare dată când ar vrea să zică ceva, el vorbește cu acești prieteni.


– Îi omor! A spus Asi. O să vadă ei!
– Cum? A răspuns Babi plângând. Noi nu avem atâta forță. Nu putem face nimic.

Contrar părerilor din jur, Shabab ne dă ocazia să vedem cât de inteligent e. Privind din perspectiva lui, observăm cât de imaturi pot să fie părinții lui și cum nu-și pot da seama care e adevărata cauză a lucrurilor. Privim astfel prin ochii unui copilaș, însă gândim cu mintea unui băiat matur.

Cartea este despre familie, iubire și comunicare. Lipsa de comunicare este cea care cred că a dus totul pe un drum greșit, un drum de pe care la început doar Shabab suferă, dar pe care ulterior ajung să sufere toate personajele.

Unele lucruri nu apar scrise în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor.

De asemenea, este despre modul în care ne raportăm la persoanele din jur și la așteptările pe care le avem de la ele. Toate rudele băiețelului așteptau de la acesta să vorbească și în fiecare moment el se simțea presat, drept pentru care, se închidea și mai mult în el. Însă, când o anumită persoană îl înțelege, îi arată afecțiune, îi respectă tăcerea și nu are nicio așteptare de la el, îi conferă încredere și îl face să realizeze că e o persoană față de care merită să-și deschisă sufletul...

Bibi nu avea nici o dorință de a se mândri cu meritul că mă făcuse să vorbesc. Nu voia să demonstreze nimic. Nu voia să facă paradă cu mine. Și, mai important decât orice altceva, nu mi-a trădat încrederea.

Cartea asta a fost ca o furtună în sufletul meu, căci mi-a amestecat toate sentimentele, le-a întors pe toate părțile și m-a făcut să văd lucrurile dintr-o perspectivă nonconformistă, fapt pentru care mă determină să o pun alături de lecturile mele preferate!

Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Rating: 5/5

Recenzie: „Ferma animalelor" - George Orwell

Autor: George Orwell
Anul publicării:
Categoria: literatura universală
Număr pagini:
Editura: Polirom
Cînd animalele de la fermă își alungă stăpînul bețiv, toate sînt cuprinse de un zel colectiv. Fiecare muncește peste program, productivitatea crește și, pentru moment, toate gurile sunt sătule. Regulile de aur ale colectivității vor fi înscrise cu litere uriașe pe un hambar: toate animalele sunt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-și va ucide semenii. Dar nu va trece mult pînă cînd porcii vor prelua conducerea fermei și se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi înțeles fie și numai din ultima regulă care mai rămâne înscrisă pe hambar: „Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele”.

Părerea mea:

O carte uimitoare prin ceea ce ascunde înăuntrul ei, prin mesajul și substanța ei...

George Orwell a reușit, prin umor și bun gust, să transpună prin intermediul animalelor, o lume a hoției, a nedreptății și a divizării pe funcții. Mai pe scurt, ceea ce a însemnat totalitarismul.


Sunt multe cărți pe acest subiect, însă aceasta mi se pare la îndemâna oricui, fiindcă, fiind alese ca personaje principale animalele, totul e trecut printr-un filtru mai mediocru, care nu e atât de complex.

Totul începe cu revoluția animalelor, care nu mai suporta să fie sclavele oamenilor. Așadar, când îl alungă din casă pe stăpânul lor, în încercarea de a fi organizate și de a-și fixa în minte niște idealuri concrete, alcătuiesc o listă care doar se promite a fi respectată:

CELE ȘAPTE PRECEPTE: 1. Oricine merge pe două picioare e dușman; 2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi e prieten; 3. Nici un animal nu va purta haine; 4. Nici un animal nu va dormi într-un pat; 5. Nici un animal nu va bea alcool; 6. Nici un animal nu va ucide un alt animal; 7. Toate animalele sunt egale

La început, ca în toate începuturile, totul pare că merge conform planului: nu există diferențe între animale, toate muncesc în egală măsură pentru un trai mai bun, iar omul este dușmanul principal.

Cu timpul însă, porcii sunt cei care se ocupă de bunul mers al lucrurilor, Napoleon ajungând liderul animalelor. El mi s-a părut întruchiparea perfectă a ceea ce însemna un lider ce promova regimul totalitar: prin vorbele sale captivante și inteligente, reușea să le manipuleze pe celelalte animale și să le facă să creadă că tot ceea ce se întâmplă este pe drumul cel bun al lucrurilor, prin tacticile sale reușea să le păcălească și să schimbe chiar și cele 7 precepte (din Nici un animal nu va ucide un alt animal le făcea să creadă că de la început a fost scris Nici un animal nu va ucide un alt animal fără motiv) și prin tot ce făcea dădea dovadă de siguranță de sine.

Deși în unele momente confuze, animalele cădeau în plasa porcului, ba chiar ajungeau să-l venereze și să-i aprecieze înțelepciunea și inteligența.
Despre el nu se mai vorbea niciodată simplu, cu Napoleon. Despre el se spunea întotdeauna, cu emfază, conducătorul nostru, tovarășul Napoleon, iar porcii se întreceau în a inventa pentru el titluri sforăitoare, de pildă: Părinte al Tuturor Animalelor, Teroare a Omenirii, Protector al Comunității Ovine, Prieten al Rățuștelor.

Ele erau cele care munceau din greu pentru a avea rezultate, însă totul părea că se întâmplă datorită lui Napoleon. În fraza de mai jos, Napoleon mi s-a părut că ilustrează imaginea desăvârșită a lui Ceaușescu, atât cât am apucat eu să-l înțeleg și să-l cunosc prin intermediul istoriei:

Fericirea cea mai durabilă, spunea el, consta în a munci din greu și a trăi din puțin.

Porcii ajung să beneficieze de anumite privilegii care, nu numai că nu erau prevăzute la început, dar care dau dovadă de faptul că animalele sunt orice, dar numai egale nu.

Tot cam pe atunci, s-a instituit regula ca, ori de câte ori un porc și un alt animal se întâlneau pe o cărare, acel alt animal să se dea la o parte, ca să treacă porcul; și, în plus, ca porcii să aibă privilegiul de a purta panglici verzi la cozi în zilele de duminică.

Deși una dintre cele mai importante reguli era aceea de egalitate, aceasta, în urma punerii porcului pe cea mai înaltă funcție în fermă, ajunge să fie formulată astfel:
Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele.


Poate că mulți cititori s-ar feri de această lectură, din dezinteresul față de politică, însă aici este vorba de mai mult de atât: cartea te pune pe gânduri, te face să înțelegi că, oricât se tinde la idealul egalității, niciodată nu va putea fi atins, te face să înțelegi tacticile de manipulare ale celor ajunși în funcții înalte, te face să te întrebi dacă nu cumva și tu ai fost păcălit la un moment dat.

O recomand în special celor care vor să înțeleagă, prin viziunea unor animale ce nu sunt departe de imaginea unui om, ceea ce a însemnat totalitarismul și să observe tacticile de manipulare ale celor care, ajunși la putere, aspiră mai mult către binele lor, și nu către binele întregii societăți.

Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută! 


Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!


Rating: 4/5



Recenzie: „Pași în trecut” - Lina Moacă

Autor: Lina Moacă
Anul publicării: 2016
Categoria: literatura română
Număr pagini: 312
O capodoperă e măiestrie și trudă, e aer, foc și apă, e bucată smulsă din sufletul nemuritor al autorului. De aceea, se va nemuri și ea, va fi eternă. „Pași în trecut“ ne descoperă cum aceste bucăți de suflet nemuritor, în timp, pot redeveni un întreg. Un costum vechi, cusut cu fir de aur de mâini neștiute, are și el memoria lui; fiecare atingere, emoție sau dor, a celor care l-au creat și purtat. O poveste care începe în prezentul zilelor noastre și ajunge departe, înapoi în timp, pe vremea dacilor. Aurus, personajul principal, ne dezvăluie lumea din afara și dinăuntrul lui, în timp ce își caută menirea pe acest pământ. Apoi, ne lasă pe noi să-l catalogăm cum simțim de cuviință. E un barbar? Un erou? Un iluminat? Sau un simplu om?

Părerea mea:


O carte excepțională prin autenticitatea și eleganța ei, scrisă de o autoare minunată, față de care am numai cuvinte de laudă...

Ce-i drept, pornisem optimistă la drum când m-am apucat de cartea aceasta, pentru că tot auzisem păreri pozitive despre autoare, dar, totuși, nu știam la ce să mă aștept... Să mă surprindă oare prin povestea pe care a creat-o, sau poate prin personaje, ori prin cuvintele pe care le folosește pentru a te ține captiv în universul cărții? Ei bine, trebuie să vă spun că m-a surprins din toate aceste puncte de vedere, căci pot să zic că a îndeplinit toate condițiile pe care le identific eu într-o carte reușită.

Suspin. O fac întruna. Suspinele sunt fărâme de suflet învelit în aer, sunt punți între lumi.  Lacrimile sunt picături de apă vie ce se evaporă în aer, înălțându-se în trăire spre cer.

Mi-a plăcut faptul că am reușit să evadez într-o lume total diferită prin intermediul acestei cărți, am reușit să mă teleportez undeva departe, în trecut... M-am pierdut într-o istorie frumoasă, elegantă, misterioasă...

Eu țin foarte mult la păstrarea tradiției, iar cartea asta a fost fix pe gustul meu; mi-a arătat încă o dată cât de frumos e să-ți cunoști poporul încă din cele mai vechi timpuri (căci cartea se plasează undeva în anii 101-102 și 105-106, când au avut loc războaiele dintre romani și daci) și cât de important e să duci tradiția mai departe, să fii mândru că ești român... 
Un produs Blogger.